vineri, 23 martie 2012

Capitolul IX

 Hey, am un mic anunt, Dark Rose (Another Kind Of War) a decis sa ma ajute cu povestea, asa ca vom posta fiecare cate un capitol.
 Sper sa va placa ce am reusit sa scriu la acest capitol.
    Enjoy,
          Dark Rose
 ----------------------------------------------------------------------------------
Capitolul IX


Eli POV:

   
   Vacanţa asta  a ieşit mai bine decât mă aşteptam. Alex se simte mai bine, iar părinţii mei se pot relaxa însfârşit. Singurul lucru pe care nu l-am prevăzut a fost acel tip de care m-am ciocnit în hol. Oricum, nu voi lăsa o singură persoană să-mi ruineze vacanţa, vacanţa mea şi a familiei mele. Deşi pare cam dubioasă toată chestia asta. Cineva bate la uşă, mă întreb cine o fi...
   Nu e nimeni, nici măcar pe hol, exceptând un bileţel care stă nevinovat în faţa uşii.

Arin Elizabeth Dayana 
       "Mama şi tatăl de-i mai vrea,
        Urmează acum scrisoarea mea
        Dacă nu ştii cine sunt,
        Gândeştete şi vei vedea,
        Că sunt nenorocirea ta."
     P.S.: vino în pădure în 20 de minute
                             Cu drag,
                                      Anonim.                  

  Asta a fost ciudat. Cine ştie ce glumă proastă mai vrea să-mi facă Alex acum. Crede că mă sperie. Ha! Mă duc să văd ce mai născoceşte şi îi voi demonstra că eu nu mă sperii atât de uşor. Deşii poemul ăla e prea bine scris pentru a fi făcut de el. Oricum, o să vedem în nu mai puţin de 20 de minute.


 Alex POV:


  Nu mă aşteptam ca Eli să se despartă de Aaron, totşi păreau îndrăgostită de el, ce tot îndrug eu aici, în loc să îmi pară bne că mi-a lăsat drum liber, eu îmi fac griji pentru el. Dau să ies pe uşă când calc pe o hâtrie frumos împăturită, oare asta ce-o mai fi...

     Montgomery Alexander Damian,
          "Prietena de ţi-o mai doreşti,
           Cu mine ai să te întâlneşti.
           Am uitat să îţi spun,
           Ureazăi de pe acum drum bun,
           Că de nu vei asculta,
           Asta va fi vina ta."
        P.S.: vino în pădure în 25 de minute.
                                    Semnat,
                                         Anonim

                                        
     Ciudat, cu siguraţă îmi doresc să nu o vi văzut. Acum ce-o fi o fi.

"Între timp..."

Eli POV:    


  Ok, au trecu 20 de minute, mă duc în pădure. Alex o să o păţească dacă are vreo legătură cu toată tărăşenia asta. Pădurea asta devine din ce în ce mai înficoşătoare. Şi totuşi, unde ar trebui să ajung până la urmă? Nu a lăsat nici măcar o indicaţie sau ceva. Până la urmă se pare că am găsit locul, sau el pe mine. E doar un luminiş. În centrul său fiind făcut un foc imens. La o privire mai atentă, observ două persoane în faţa focului. Par că stau pentru a se încălzi, dar ceva îmi spune că e ceva mai mult ascuns în toată chestia asta. Mă apropii încet încet, când îmi pică fisa. În poem era vorba despre mama şi despre tata. Asta înseamnă că... nu, nu se poate, ei sun în regulă. E normal să stai în faţa focului. Dar totuşi, sunt vampirir, m-ar fi auzit.
   -Mami, tati?
 Nu răspund, de ce nu răspund?
   -Treziţi-vă!
  Mă îndrept spre ei, începând să ating umărul tatei, acesta căzând imediat pe spate, fără pic de vlagă, corpul mamei urmându-l. La o observare mai apropiată, îmi dau seama că au fost înjunghiaţi cu câte in tţruş de lemn, singura armă împotriva vampirilor.
   Nu, nu , nu de ce mi se întâmplă mie, de ce acum, când totul începuse să intre pe făgaşul normal. Mi-a trebuit mie excursie, nu puteam sta liniştită. Dar dacă ei sunt morţi, cu mine cum rămâne. Nu, n-am zis bine, cu mine şi cu Alex cum rămâne. Din toată învălmăşeala ce e acum în capul meu, o singură întrebare devine din ce în ce mai clară: Cine ne urăşte atât de mult încăt să ne omoare amândurora părinţii. Încă nu-mi vine să cred.
   Un sunet de crengi rupte şi un obiect ascuţit care îmi apasă gâtul. Mami, tati sosesc.

Alex POV:  


   Bun, e şi 25. Pădurea asta e mai înfricoşătoare noaptea decât ziua. Până la urmă unde trebuie să ajung? Oricum, revenind la excursia, Eli a reuşit să mă scoată din toată nebunia asta legată de găsitul şi urmăritul asasinilor părinţilor mei. Apropo de asta, în curând trebuie să-mi fac antrenamentul de seară.
   Cred că aproape am ajuns, încep să văd o o lumină difuză care devinedin ce în ce mai puternică, la final materializându-se într-un foc de tabără imens.
   Mă apropii încet, când văd un bărbat destul de înalt, ce şine un briceag sun un cuţit de bucătărie la gâtul unei fete, acea fată fiind chiar Eli.

Un comentariu:

  1. o nu!!!!!!!!de ce patesc copiii astia asa ceva????nu e corect...hai cu nextul

    RăspundețiȘtergere